Prima pagina

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Investeşte în oameni!

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Axa prioritară 1. „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”

Domeniul major de intervenţie: 1.1 „Acces la educatie si formare profesionala initiala de calitate”

Titlul proiectului: „Formare de consilieri şi asistenţi suport pentru implementarea Strategiei de descentralizare a învăţământului preuniversitar”

Contract nr. POSDRU/1/1.1/S/8

 

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului derulează în prezent, în calitate de solicitant și beneficiar, proiectul Formare de consilieri şi asistenţi suport pentru implementarea Strategiei de descentralizare a învăţământului preuniversitar.

În prezent, descentralizarea este o prioritate pentru domeniul educației și presupune transferul de autoritate, responsabilitate şi resurse, de la nivel central către comunitatea locală şi unităţile de învăţământ în adoptarea deciziilor şi exercitarea managementului administrativ, financiar, în reconfigurarea politicilor de resurse umane și în adaptarea curriculumului la nevoile comunităţii. Acest proiect derulează activităţi destinate creşterii gradului de manifestare a autonomiei manageriale de tip descentralizat al unităţilor şcolare prin acordarea de orientare, consiliere și sprijin în formarea personalului cu atribuţii de îndrumare şi control în aplicarea unor noi forme de management educaţional.

Proiectul vizează acordarea de sprijin pentru îmbunătăţirea la nivel naţional si local a managementului deciziilor, al finanţării, al resurselor umane şi al noilor responsabilităţi ale cadrelor didactice intr-un sistem descentralizat.

În procesul de descentralizare, iniţierea unor cursuri de formare, înfiinţarea unor birouri de asistenţă care să acorde consultanţă în domeniile în care descentralizarea generează schimbări (administrativ, financiar, juridic, resurse umane, managementul şcolii cu noile atribuţii ale personalului, resurse umane), reţeaua creată între autoritatea centrală în domeniu şi instituţiile sale la nivel de judeţ reprezintă un exerciţiu necesar de comunicare, de confirmare, precum şi de control al bunei desfăşurări a procesului la nivel naţional.

Astfel, diseminarea informaţiilor va permite facilitarea transmiterii de date relevante despre procesul de descentralizare la toate nivelele: către directori, contabili-şefi, profesori, părinţi, elevi, către canalele media locale, pentru o mai bună înţelegere a schimbărilor preconizate.

Sprijinul va fi oferit concomitent:

La nivel de sistem, pentru că extinderea procesului de descentralizare la nivel naţional, preconizată pentru viitorul apropiat, necesită consultanţă şi asistenţă în demararea, monitorizarea şi evaluarea procedurilor administrative şi financiare de management al şcolii. Acest sprijin se poate realiza prin înfiinţarea unui Birou Central la nivelul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, care să consilieze personalul deja format, dar şi, ca sursă de resurse, pe cei nefamiliarizaţi cu măsurile descentralizării prin sprijin pe domenii cheie. Consultanţa implică dezvoltarea, actualizarea şi managementul de baze de date în vederea conformităţii managementului educaţional, funcţionalităţii autonomiei şcolare şi transparenţei proceselor şi activităţilor educaţionale.

La nivel de Direcţii judeţene pentru învăţământ/ISJ - prin înfiinţarea birourilor de asistenţă tip HELP DESK şi prin perfecţionarea personalului pentru transpunerea şi implementarea reformelor.

La nivelul comunităţii locale, prin instruirea unor consilieri locali reprezentanţi în Consiliile de Administraţie ale şcolii, cu putere decizională. In mediu descentralizat, ei vor înţelege mai bine rolul parteneriatului între şcoală şi comunitate, necesitatea adaptării curriculum-ului la nevoile comunităţii locale, a implicării reale în funcţionarea şi dezvoltarea serviciului educaţional, a asumării, de către autorităţile locale, a responsabilităţii privind furnizarea de servicii educaţionale.

La nivelul unităţii de învăţământ, prin formarea unor cadre didactice membre ale Consiliului de Administraţie, care vor participa la luarea deciziilor la nivelul şcolii. Contribuţia fiecăruia la proiectul instituţional/de dezvoltareal scolii va avea impact direct asupra propunerilor financiare dedicate institutiei de invatamant preuniversitar.


In perioada 7-19 mai 2014 au loc înscrierile la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate in unitățile de învățământ preuniversitar.

  1. Metodologia de concurs 2014

  2. Calendar concurs ocupare posturi didactice 2014

  3. Cerere de înscriere la concurs

  4. Fisa de înscriere concurs 2014

7.05.2014
Decizie asistenti suport
10.04.2012
Decizie Nr.5/4554/14.03.2012 privind desemnarea asistentilor suport in cadrul proiectului strategic "Formarea de consilieri si asistenti suport pentru implementarea Strategiei de descentralizare a invatamantului preuniversitar", ID 4554.Se poate descărca de aici.

Pe data de 2 aprilie 2012 încep înscrierile la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate in unitățile de învățământ preuniversitar.

  1. Metodologia de concurs 2012

  2. Calendar concurs ocupare posturi didactice 2012

  3. Cerere de înscriere la concurs

  4. Fisa de înscriere concurs 2012

30.03.2012
“Anunt recrutare expert pe termen scurt juridic ”
07.03.2012
Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului anunta scoaterea la concurs, in cadrul proiectului "Formare de consilieri si asistenti suport pentru implementarea Strategiei de descentralizare a invatamantului preuniversitar" Se poate descărca de aici.
“ORDIN privind echivalarea unui numar de credite profesionale transferabile obtinute de cadrele didactice care au participat la stagii de formare din cadrul unor programe speciale”
07.03.2012
In baza art.245 alin (6) din Legea Educatiei Nationale, nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare In baza art.3 lit. g), art.4 alin. (1) lit. d)Se poate descărca de aici.
Sunt disponibile programele pentru cuncursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar. Se pot descărcă de aici.
A fost actualizat ORDINUL pentru aprobarea Centralizatorului privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar 2012. Se poate vizualiza aici. Totodata este disponibilă și o arhivă cu anexele ordinului ce poate fi descărcată de aici.
A fost sustinuta selectia candidatilor pentru elaborarea ghidurilor si metodologiilor. Lista celor admisi, respectiv celor respinsi, poate fi accesata de aici | 05.08.2011
“Au început cursurile de IT şi comunicare pentru consilierii şi asistenţii suport în descentralizare”
25.07.2011
În perioada 8-9 iulie 2011, a avut loc prima etapă a cursurilor IT şi de comunicare, în cadrul proiectului Formare de consilieri şi asistenţi suport pentru implementarea Strategiei de descentralizare a învăţământului preuniversitar. Cursurile s-au desfăşurat în paralel în Iaşi şi în Bucureşti. [...]
ANUNŢ SELECŢIE EXPERŢI PE TERMEN SCURT PENTRU ELABORARE DE GHIDURI ŞI METODOLOGII
30.06.2011
Poziţie: Expert elaborare de ghiduri şi metodologii în domeniile descentralizării învăţământului preuniversitar, respectiv: financiarcontabil, personal – salarizare, resurse umane, administrativ, juridic.
“Formarea oferită le dă şansa cursanţilor de a se implica în mod activ în direcţia implementării măsurilor de descentralizare a învăţământului preuniversitar”
09.06.2011
Susţine Vladimir Enăchescu, Preparator Universitar Doctorand în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, Academia de Studii Economice Bucureşti şi asistent coordonator al Centrului de Formare de [...]
Academia de Studii Economice din Bucureşti continuă procesul de formare a consilierilor şi a asistenţilor suport în vederea descentralizării în învăţământul preuniversitar
08.06.2011
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului derulează proiectul strategic cu titlul "Formarea de consilieri şi asistenţi suport pentru implementarea Strategiei de descentralizare a învăţământului [...]
Academia de Studii Economice a început etapa de formare a directorilor de unităţi şcolare şi a inspectorilor şcolari pentru descentralizarea învăţământului preuniversitar
07.06.2011
În perioada 14-19 februarie 2011 a avut loc la Bucureşti prima etapă a cursurilor de formare pentru cel de-al treilea grup ţintă (format din directori de unităţi de învăţământ şi inspectori şcolari) din cadrul proiectului [...]
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării formează consilieri pentru descentralizarea învăţământului preuniversitar
05.06.2011
Stadiul în care se află proiectul Ministerului a fost prezentat de către Laura Chira, Consilier pentru afaceri europene, Asistent proiect, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, în cadrul Conferinţei [...]
Interviu Gigel PARASCHIV, manager proiect „Formare de consilieri si asistenti suport pentru implementarea Strategiei de descentralizare a invatamantului preuniversitar”
09.09.2010
Domnule DIRECTOR, spuneti-ne cateva cuvinte despre obiectivul general al proiectului pe care il coordonati „Formare de consilieri si asistenti suport pentru implementarea Strategiei de descentralizare a invatamantului preuniversitar”. [...]